17 mai 2025 – London Club
Ședință Cenaclul Arena literară
17 mai 2025, la orele prânzului, la Club London, în cadrul cenaclului ARENA LITERARĂ, a avut loc un adevărat spectacol de literatură și muzică pentru hrana spirituală a participanților (Peste 50 de scriitori și prieteni ai lor).
Au fost prezentate romanele: ,,Sfinți și arginți” de Gabriela Banu, lucrarea de critică literară a regretatului critic literar Aureliu Goci „De la pana de gâscă la penița de argint”, precum și ,,Zidiri și alternanțe ” al Elizei Roha
Luările de cuvânt ale dlui Nicolae Georgescu, dnei Eliza Roha, dlui Dorel Vidrașcu, dnei Paula Romanescu, dnei Gabriela Banu, dnei Vilia Banța, precum și a altor scriitori, au fost însoțite de acordurile de pian ale unor cântece, compoziție proprie și nu numai, ale talentatei compozitoare Corina Vlad Diaconescu. Cu aceeași ocazie au fost prezentate nr.37 al revistei Arena literară și Antologia de poezie „Adieri de… vară”, editată cu ocazia Concursului Național de poezie „Radu Cârneci” cuprinzând grupaje ale participanților la concurs dar și ale membrilor cenaclului Arena literară.
9 aprilie 2025 – Casa Schiller
Lansarea volumelor de poezii „Ofrandă zilei promise” de Vilia Banța și „Ziua un cuvânt, noaptea, alt cuvânt” de Constantin Kapitza.
Despre două volume au vorbit: Autorii, Victoria Milescu, Eliza Roha, Eugenia Duță, Florentin Popescu, Mihai Antonescu, Florin Zanfirescu, Adrian Manolache, Marian Ilie, Ovidiu Curea, Octav Lica ș.a. iar Dna Corina Vlad Diaconescu le-a dedicat celor doi autori câteva melodii interpretate la pian. Poeții, membrii ai cenaclului au citit poezii din creația proprie, iar Nicolae Roșu a transmis felicitări celor doi premianți ai ediției trecute a Concursului „Radu Cârneci”, Mihail Soare și Maria Alexandra Iliescu (prezentă la eveniment) ale căror volume editate în contul premiilor au obținut premiile I și respectiv III, la Festivalul „Nichita Stănescu” de la Gedafe-Spania. La finalul evenimentului dl.Gheorghe I. Gheorghe a citit o poezie dedicată fostului nostru coleg, Alexandru Ciocioi, la un an de când ne-a părăsit.
2 martie 2025: Buzău
Cincisprezece ani în opt cărți În aula Centrului Județean de Cultură și Artă Buzău, a avut loc o manifestare culturală de mare amploare, la care au participat copii de la diferite școli din municipiu, părinți, profesori coordonatori, scriitori și critici literari (membri ai Uniunii Scriitorilor din România, ai Uniunii Ziariștilor Profesioniști din
România, respectiv ai Ligii Scriitorilor). Evenimentul a cuprins lansări de carte și un program artistic pregătit cu multă dăruire de neobosita doamnă profesor doctor Gina Miriam Agapie. Elevii implicați în manifestarea culturală au prezentat un frumos și interesant program artistic, interpretând melodii populare, corale și din repertoriul modern. Doamna profesoară a coordonat elevii participanți la Concursul de Creație Artistică „Să fim copii!”, organizat de Școala Gimnazială „Mircea T. Bădulescu” din Buzău, în parteneriat cu filiala locală a Ligii Scriitorilor, Centrul Județean de Cultură și Artă din municipiul Buzău, Liceul de Arte „Margareta Sterian” – Buzău, Școala Gimnazială „General Grigore Baștan” – Buzău și ASCIOR fiind decernate și premiile competiției. Cu acest prilej a fost lansat și volumul „Ochelari de văzut minuni. Povești pentru Sara” al doamnei Gina Miriam Agapie, prezentat de Pr. Alexandru Pripon (membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România), care a scris și prefața cărții, afirmând printre altele că se bucură de prezența copiilor, aflați în număr atât de mare, și că volumul de față este adresat celor mici, dar și celor mari: „Astăzi îmi aduc aminte despre cât de mult citeam în copilărie, mai ales basmele lui Wilhelm Hauff. Răsfoind cartea de față, mintea m-a dus, fără să vreau, la poveștile copilăriei, povești dedicate nouă, tuturor, inspirate din Sfânta Scriptură, prezentate sub formă de învățătură care îți rămâne în suflet”. De asemenea, i-a sfătuit pe copii să citească și să scrie, cât mai mult, deoarece generațiile tinere au nevoie de cultură. Programul a mai cuprins și lansarea a două volume ale domnului Marian Ilie (poet, traducător, membru al Uniunii Scriitorilor din România), „Mărturisiri și fulgurații la foc de tabără” și „Pandemicale și eurotriste”, precum și lansarea cărților de poezie „Coronandi opera” și „Ecou – antologie de poezie” ale tinerei scriitoare Victoria-Maria Pripon, volumele al șaptelea și al optulea ale autoarei în vârstă de cincisprezece ani. În încheiere, a avut loc lansarea volumelor prezente, toate scoase la editura Betta din Arena literară- anul X, nr.37 / aprilie-iunie 2025 București, care au încheiat programul evenimentului. Prezentarea cărților a fost făcută de Nicolae Georgescu (profesor universitar doctor, critic literar și membru al Uniunii Scriitorilor din România, care a alcătuit și cuvântul de însoțire al antologiei de poezie „Ecou”): „Este mult mai matură decât o arată vârsta (cincisprezece ani), își pune tot felul de întrebări, întrucât în asta constă poezia Victoriei, în întrebări, nu în răspunsuri. Iubirea, când va veni, trebuie să ofere un nou set de întrebări, nu de răspunsuri. Ea este o «persona» care trebuie protejată”. De asemenea, de spre cele două volume au mai vorbit și Tudor Cicu (scriitor și critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România): „La prima vedere, poezia Victoriei sună serios, cu un ton rece, nu se vede copilăria. Poezia ei este, însă, îmbrăcată într-o armură cu versuri echilibrate și luminoase. Se pot observa în poetica Victoriei trei direcții: combinare între cuvinte, o nouă privire asupra poeziei și notația ideatică, cu trimitere la Biblie, cu mesaje cifrate. Stilurile ei sunt artistic și confesiv, creând punți între autor și cititor”. Gina Zaharia (scriitoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România), care semnează prefața cărții „Coronandi Opera”) a subliniat: „Am avut plăcerea de a scrie prefața și o simt pe Victoria ca pe o floare care plutește în văzduh. O felicit pe poetă și îi doresc să urce noi scări pe frontispiciul literaturii”. Marian Ilie (membru al Uniunii Scriitorilor din România), prezentând cărțile tinerei autoare, și-a amintit că a auzit de poeta Victoria-Maria Pripon de la regretatul scriitor Marin Ifrim, care a descoperit-o, și că i-a oferit acum ceva timp un premiu în nume propriu la Concursul de poezie creștină și patriotică „Sub Crucea Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu”, în cadrul Forumului Național Cultural „Brâncoveniana”. Poetul și epigramistul Dorel Vidrașcu, după ce a citat din marele Nichita Stănescu, a spus că l-a impresionat, în mod deosebit, evenimentul de față, pentru că s-a creat o punte de legătură între generații. „Victoria-Maria Pripon scrie mult și să nu uite toată viața că trebuie să cultive bobul de talent pe care îl are”. Tânăra poetă a evocat pe scurt povestea volumului „Coronandi opera”, a vorbit despre antologia „Ecou”, apoi a recitat câteva poezii. Toți cei prezenți la activitate au felicitat-o pe autoare și au prezis că, dacă va continua pe acest drum, va ocupa un loc de cinste, în istoria literaturii române.
Alina Ane-Maria PRIPON (Arena literară nr.37- pg.16)
1 martie 2025 – Casa Schiller
Lansarea Concursului Național de Poezie „Radu Cârneci”, a nr.36 al revistei Arena literară și serbarea Mărțișorului pentru doamnele prezente la eveniment. Arena literară și dl. Lucian Gruia au oferit doamnelor câte un mărțișor. Despre concurs și revistă au vorbit: N.Roșu, dl. Nicolae Georgescu, redactorul șef al revistei și Președinte al juriului Concursului, Șerban Codrin Denk, Carmen Cârneci, Vilia Banța, Victor Atanasiu, Marian Ilie, Gh.Vidrașcu ș.a.
15 IANUARIE 2025 – ZIUA CULTURII NATIONALE
ZIUA LUCEAFARULUI
Pe lângă numeroasele evenimente organizate pe plan Național și Internațional (inclusiv în Parlamentul European – a se vedea linkul-Curier Politic 27-01-2025-YouTube), Cenaclul Arena Literară s-a întrunit în ședință pe 14 ianuarie 2025 la Casa de Cultură Friedrich Schiller din București pentru a sărbători Ziua Culturii Naționale și 175 ani de la nașterea Luceafărului. În cadrul activității despre semnificația și importanța celor două evenimente au vorbit: eminescologul Nicolae Georgescu, Nicolae Roșu, Eliza Roha, Vilia Banța, Doru Vidrașcu, Ovidiu Curea, Silvan G.Escu. Scriitorii Liviu Zanfirescu, Eliza Roha, Vilia Banța, Gheorghe I.Gheorghe, Maria Niculescu, Gabriela Banu, au citit poezii din lirica eminesciană și
universală și/sau din creația proprie, unele dedicate Luceafărului, fiind proiectate și imagini cu mari actori recitând din Eminescu. La pian, dna Corina Vlad Diaconescu a încântat participanții cu o melodie pe versurile din Lacul, poezie recitată de Eliza Roha. În finalul întâlnirii au fost felicitați și li s-a urat La mulți ani tuturor membrilor cenaclului care au împlinit o vârstă în luna ianuarie și în special celor prezenți: Octav Lica, Gabriela Banu și celor ce și-au rotunjit vârsta: Marian Ilie(75) și Mihai Maxim(85), cu melodii dedicate de solista Panseluța Feraru, prezentă la manifestare.
20.12.2024 – Casa de Cultură Friedrich Schiller
Ședința cenaclului Arena Literară
Lansarea volumelor: Unde sunt cei care nu mai sunt – poezie bilingv (română-franceză) de Paula Romanescu, Soarele negru-roman de Dan Tipuriță, Epigrame și fabulații de Corneliu Zeana, prezentate de autori și Nicolae Georgescu, George Corbu, Eliza Roha, Vilia Banța, Gabriela Banu, Doru Vidrașcu. La finalul evenimentului formația muzicală condusă de Marian Ștefan a interpretat câteva melodii specifice sărbătorilor ce se apropie și alături de corul participanților a urat LA MULȚI ANI celor dintre cei prezenți care-și serbează aniversarea sau onomastica în această perioadă, dar și pentru Noul An 2025.
8.12.2024 – Gaudeamus
Lansarea volumului de amintiri „De la Marcel Budală la Michael Bolton. Întâlnirile unui muzicant” de Marian Ștefan despre care au vorbit: autorul, Nicolae Roșu și Marian Ilie. După prezentarea volumului formația condusă de Marian Ștefan și artista vocală Panseluța Feraru, soția autorului (care l-a însoțit în toate „întâmplările/întâlnirile” din carte) au prezentat un program cu melodii din diverse genuri muzicale, spre încântarea participanților la eveniment.
7.12.2024
GAUDEAMUS 2024
Festivitatea de Premiere a Laureaților ediției a VIII-a a Concursului Național de Proză Scurtă „Nicolae Velea”/2024
06.12.2024
Lansarea volumelor de Poezie: „88 poeme” de Dan C.David, „Prins între marcaje” de Petre Ion Stoica, „Iubirea în versuri” de Sabina Sandu, „Epigrame și alte fabulații” de Corneliu Zeana și Proză: ”Soarele negru”, roman de Dan Tipuriță, „O secundă până la Dumnezeu și alte povestiri” de Mihaela Oprea, „Asforisme” de Cristache Gheorghiu, „Năvalnic, apele curgând”, roman de Eliza Roha. La volumele respective s-au referit autorii prezenți și: Nicolae Georgescu, Eliza Roha, Lucian Gruia, Vilia Banța.
o5.12.2024 Paznic la clasici de Aureliu Goci
Lansarea de către Editura Betta a volumului de Istorie Literară: „Paznic la clasici” de Aureliu Goci (postum) despre care au vorbit Lucian Gruia, Victor Atanasiu, Mihai Antonescu, Florentin Popescu, Eliza Roha, Șerban Codrin Denk.
05.10.2024 – London Club
Lansarea volumelor Brănească, roman de Nică D. Lupu și Prins între marcaje poezie de Petre Ion Stoica, despre care pe lângă autori au vorbit Horiana Petrescu, Eliza Roha, Dorel Vidrașcu, Traian Drumcea, Victor Atanasiu șa.
Invitat de onoare a fost Casa Corpului Didactic Ilfov, reprezentat de dna Horiana Petrescu, care a acordat Premiile Festivalului-Concurs de cultură și civilizație, CDIdei în cărți, ediția a IX-a, elevilor școlilor participante.
28.09.2024 – London Club
edin a cenaclului Arena literar în cadrul c reia s-au lansat volumele Destine de sticlă și Nefjlin, de Florin Anghel Vedeanu, cu participarea conducerii editurii Kafka, Dan Bunda și Emil Lungeanu(care i-a editat volumul Destine de sticlă). Despre autor și cărțile sale au vorbit printre alții: Nicolae Georgescu, Eliza Roha, N.Roșu, Doru Vidrașcu, Silvan G Escu, Dan Bunda, Emil Lungeanu, Mihai Antonescu.
14.09.2024 – London Club
Lansarea romanului Năvalnic, apele curgând de Eliza Roha. Pe lângă autoare au mai vorbit: Elisabeta Iosif, Florin Zanfirescu, Vilia Banța, Doru Vidrașcu, Victor Atanasiu, Geni Duță.
07.09.2024 – London Club
Lansarea nr.34 al revistei Arena Literară și lansarea Concursului Național de Proză Scurtă Nicolae Velea, ediția a VIII-a. Despre revistă și concurs au vorbit: Paula Romanescu, Nicolae Georgescu, Lucia Ovezea, Nicolae Roșu, Lucian Gruia .șa.
22.08.2024 – București London Club
Despre cartea dlui Virgil Ciucă, Pierdut în lume și despre nr. 34 al revistei Arena literară au vorbit: Eliza Roha, Prof. Nicolae Georgescu, Lucian Gruia, Fl. Popescu, Virgil Ciucă și Eugenia Duță.
17 august 2024. London Club
Noi între noi, având alături aerul fierbinte, câteva frunze care mimau adierea, cărțile oferite cu drag de autori, revista Arena literară nr. 34. Cei prezenși au vorbit cu emoție despre activitatea lor literar din ultima perioadă. S-au împărtășit impresii despre cenaclu, revistă, s-au făcut propuneri pentru structura ei, iar actorul principal și sufletul acestui eveniment, directorul Nicolae Roșu, a dirijat cu profesionalism, empatie și bucurie această întâlnire. Scriitoarea Eliza Roha, așa, ca înainte de lansare (care va avea loc la o dată ulterioară ) ne-a
dăruit romanul ,Năvalnic, apele curgând. Revederea colegilor scriitori, murmurul, parcă repetiția generală dinaintea unui spectacol, foșnetul clipei și nostalgia amintirilor au înveșmântat în frumos inimile ostenite de căldură. Având sub braț revista, cartea Elizei Roha și volumul de poeme, Pierdut în spațiu, semnat de Virgil Ciucă, am plecat lăsând în urmă criticii, cronicarii, scriitorii mei dragi și vorbele lor. Și tot în urmă am lăsat Clubul London, în grădina căruia se desfășoară (des) cenaclul, grădina unde se întâlnesc, la o cafea, și personajele din majoritatea romanelor mele. Asfaltul dogorea, aerul părea rarefiat, dar viața celor care trăiesc altfel (sau și altfel) curgea firesc, zgomotos, cu aceleași mașini turate la maxim, cu aceleași apatii sau exuberanțe. Realul la care aderă fiecare împarte lumea, chiar și pe noi, uneori, atunci când o oază de ceva parc ne rătăcește.
Ileana Popescu BÂLDEA